Ieri am profitat de prima zi a concediului de sfârşit de an şi mi-am făcut o nebunie pe care o aveam în minte acum zece ani: să strâng câteva calculatoare într-o cameră şi să mă joc în reţea alături de cei mai buni tovarăşi. În stilul sălilor de calculatoare, dar numa’ că acasă, alimentaţi de câteva sticle de vin, mâncare la discreţie.. “like a caltaboss“. :D
Nici nu ştiu când au trecut cele aproape şapte ore de “gaming profesionist”. Am jucat Command and Conquer: Generals şi Serious Sam şi parcă am simţit oleacă din parfumul anilor 2000: cu nopţi pierdute în sălile de calculatoare, cu sticla de Cola la 2L lângă monitor şi pauze de shaorma.
Am senzaţia că asta este cel mai tare cadou pe care puteam să mi-l fac de Crăciun…
sursă foto: Piccsy.com
8 comentarii Adaugă comentariu
Cea mai faină amintire, cea din sălile de Internet, cu muzică bună pe fundal și câte un ,,morții mă-si de CT” spus din suflet. Frate, ce vremuri, chiar că cel mai tare cadou de Crăciun.
:))) sau: “băăă mecanic, iar m-a scos din joc!”
Sau ,,mai dă-mi trei ore, tot cu net” :))
:)))) clasic!
Chestia asta de ai facut-o tu are si un nume ( lan party), mai nou. :-)
@Bushu’, asta-i de ţinut minte! :D
Mariciule ar trebui sa facem un lan party mai mare la un moment dat, eu cu spanu cred ca sigur ne bagam ^^
buuun! facem! :>