Mitingul orchestrat de PSD sâmbăta trecută este un exemplu de situație care-mi scoate bipolaritatea la suprafață.
Pe de-o parte îmi vine să le înjur cu toate cuvintele din vocabularul personal pe creaturile care s-au lăsat târâte la București ca vitele. Le urăsc ignoranța, primitivismul și lipsa totală de spirit civic. Au venit de frică sau pentru un sandviș, au urlat că sunt patrioți, au fluturat niște stegulețe tricolore fălindu-se că își iubesc țara, după care le-au aruncat pe jos printre maldărele de peturi și pancarte comandate de partid.
Pe de altă parte, îi înțeleg de ce sunt cum sunt și îmi pare rău pentru ei. Îmi dau seama că sunt privilegiat că m-am născut în București și că am avut acces la un flux de informații care mi-au deschis mintea. La 20 de ani credeam că le știu pe toate, eram fericit în ignoranța mea, uram ungurii cu toate că nu cunoscusem unul vreodată, ziceam cu seninătate că România este cea mai frumoasă țară din lume și că poporul român este cel mai deștept de pe fața pământului. Aveam o părere decentă despre Iliescu, habar n-aveam de crimele comise la mineriada comandată de regimul pe care îl conducea.
Am fost prost, acum sunt mai puțin prost. Asta pentru că sunt informat și pentru că adevărul este sub nasul nostru, dar trebuie doar să ne deschidem supapele, să recunoaștem că nu le știm pe toate, și să îl îmbrățișăm. Însa asta nu poți să o faci dacă ești cum eram eu la 20 de ani. Din păcate bătrânii care au fost sâmbătă în Piața Victoriei sunt cum eram eu la 20 de ani. Și îmi pare rău pentru ei și pentru noi ca popor. Asta pentru că sâmbăta trecută Piața Victoriei a fost de fapt Piața Înfrângerii.
Vă recomand să vedeți reportajul celor de la Recorder. Este realitatea crudă pe care nu știu cum putem să o schimbăm prea curând. Măcar conștientizăm unde suntem. E mai bine decât să fii cu mintea într-un univers (sau stat) paralel.
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
