Trebuie să fiu sincer cu voi și să recunosc că nu mă așteptam la mare lucru de la filmul Ted. Habar nu aveam că în spatele lui este Seth MacFarlane, creatorul Family Guy. Iar, din simplul fapt că nu am văzut trailerul sau afișul alăturat, îmi imaginam că este un film pentru copii.
Drept urmare, Ted m-a surprins cum niciun film nu a reușit până acum. Am avut cel puțin trei crize de râs, am stat aproape tot filmul cu un zâmbet pe toată fața, am râs copios și în drum spre casă reamintindu-mi fazele din film.
Povestea este simplă, fantastică și comică: John Bennett (Mark Wahlberg) este un tip de 35 de ani care are un ursuleț de pluș viu, Ted (a cărui voce îi este dată tocmai de regizorul, scenaristul și producătorul filmului – Seth MacFarlane), magia care i-a dat viață acestui ursuleț de pluș a avut loc când John avea 8 ani și era genul de copil “Forever Alone“, fără prieteni, iar o stea căzătoare i-a împlinit dorința acestuia de a avea un prieten adevărat de care să nu se despartă niciodată.
Ei bine, acțiunea filmului se petrece în prezent, când John a crescut, dar nu vrea să se maturizeze și să renunțe la “teddy bear-ul” lui, Ted a crescut și el (la nivel intelectualo-emoțional) și uite așa cei doi camarazi de nedespărțit vor trage petreceri geniale, vor fuma multă iarbă, vor priza cocaină cu erou copilăriei lor (Speed), ca într-un final să se lupte împreună pentru a salva relația pe care John o are, în timpul liber, cu Lori (Mila Kunis).
Filmul putea să aibă în loc de un urs de pluș viu un om în rolul lui Ted, scăpând astfel de senzația de S.F. și de riscul ca un părinte neatent să își ducă plodul la un film cu droguri, băutură și “fetițe”, dar își pierdea din magia contactului vizual cu un ursuleț de pluș care bea, înjură (des) și scoate niște replici savuroase care te vor face să te hlizești și a doua zi, când ți le reamintești în timp ce scrii articolul despre film.
Vă foarte recomand filmul! Duceți-vă, râdeți și recomandați-l și prietenilor!
Trailerul de rigoare:
Mulțumesc, RoImage, pentru invitație!
(Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din minte și mână, apasă aici!)
3 comentarii Adaugă comentariu
domne nam vazut film mai incredibil ca asta!super funy dar si trist la un moment dat
daca ted ar exista oo my god cear fi!