Închide

Ce vrei să cauți?

Câteva observații personale după Steaua – VfB Stuttgart

Aseară, am fost pe Arena Națională, la invitația adidas, pentru a vedea meciul Steaua – VfB Stuttgart. Am rezistat fix o repriză, după care m-am retras discret la bere.

.

Nu o să comentez jocul Stelei, joc pe care l-ați văzut și voi și care a fost bine reflectat în scorul final. În schimb o să comentez patru lucruri pe care le-am observat pe teren, în tribune și în afara stadionului.

.

1. Românul nu este frate cu limitele

.

Pe durata celor 45 (+1) de minute, Reghecampf a ieșit în permanență din spațiu dedicat băncii de rezerve. La absolut orice fază mai importantă din timpul meciului, antrenorul Stelei ieșea din spațiul marcat și se agita corespunzător. Chiar și când se liniștea treaba, Reghecampf se odihnea finuț cu un bot de pantof peste limita trasată. Din milă sau poate conștient că își bate gura de pomană, arbitrul de rezervă nici nu mai îi zicea nimic, lăsându-l să-și facă de cap.

.

Mai jos aveți o poză comparativă, între cum percep nemții limitele și cum le percepem noi:

.

.

2. Nu contează că arbitrul are dreptate, merită huduit, dă-l dreacu de grec!

.

Nu cred că am văzut vreo fază la care arbitrul să greșească. La golul anulat al Stelei a fost clar fault în atac, jucătorul nostru ridicând piciorul de parcă voia să dea cu el în transversală. La faza în care am cerut noi penalty (în prima repriză), stelistul nostru s-a aruncat penibil după ce a stricat o frumusețe de fază în care a avut ocazia să șuteze de trei ori și nu a făcut asta.

.

Totuși, românii noștri l-au huiduit pe arbitru non-stop.

.

3. Ne uităm la meci, dar ne mai întoarcem și la “nea Gigi” să vedem cum reacționează

.

La începutul meciului, zeci de suporteri de la tribuna VIP stăteau cu gura căscată și se uitau spre lojele de deasupra, poate-poate îl vor vedea pe “nenea Gigi” și, după ce l-au identificat și i-au găsit poziția, se mai întorceau din când în când ca să îi vadă reacțiile și să strige spre el “nea Gigi, bagă-l pe Costea!”.

.

Cam atât de multă putere și popularitate a câștigat patronul echipei de fotbal. E cel puțin un Dumnezeu în ochii suporterului de la tribuna VIP.

.

4. Nu ești boss de boss decât dacă îți parchezi mașina pe trotuarul din buza Arenei Naționale

.

Zeci de bijuterii de mașini tronau pe trotuarul din fața Arenei Naționale. Nu e fița fiță dacă nu îți trântești “meleul” și Panamera la buza intrării în stadion. Să sari direct din punga de semințe la volanul mașinii, nu de altceva.

.

Mai jos aveți două poze sugestive:

.

.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu