Răduleasca poate fi etichetată cu multe cuvinte care nu-i fac cinste unei femei de 40 de ani și sunt sigur că în clipa în care citiți articolul ăsta deja v-au venit câteva în minte și zâmbiți diabolic cu un colț de gură. Faza e că, până ieri, nu mi-a venit niciodată să zic despre ea că e și proastă. Asta pentru că femeia a demonstrat de multe ori că o duce bibilica. Pana corbului, a combinat un milionar, s-a despărțit de Oțil etc.
Însă, când am văzut print screen-ul de mai jos, în care duduia se atacă mai prost decât un taximetrist pe care îl rogi să dea manelele mai încet, mi-am dat seama că are un orgoliu de tip coș plin cu puroi, care odată zgândărit se sparge și o umple de prostie din cutia craniană până în călcăie.
sursă foto: Eftimie (via Vali)
Acum… eu chiar nu îmi dau seama dacă ea trăiește într-o bulă în care nu a văzut vreodată un articol dintr-ale TNR-ului sau chiar e atât de orbită de puroiul orgoliului încât nu i se mai mișcă rotițele creierașului și o tot dă p-aia cu “au pus în ghilimele ceva ce nu am zis”. Ar trebui să se relaxeze, că pe măsură ce se agită devine din ce în ce mai penibilă, iar la faza cu datul în judecată ar reuși performanța să intre în același grup select în care mai este și Mihai Trăistariu.
În altă ordine de idei, nu pot să promit că ăsta este ultimul articol despre individa mai sus menționată, asta pentru că femeia este în mână bună și dă cu perlele în populație atât la televizor, cât și pe interneți.
3 comentarii Adaugă comentariu
“duduia se ataca mai prost decat un taximetrist pe care il rogi sa dea manelele mai incet” SA-VU-ROS! M-am abtinut si eu pana astazi…..In orice caz, nu-i mai proasta decat Badea! Cum care Badea? Ala de stie bataie (la cata a mancat…)
well, cu ocazia asta … jos palaria in fata lui Fuego … :-) macar asta a tacut din gura, si-a vazut de treaba lui si a scapat!