În ciuda eforturilor disperate de a închide OTV-ul, Dan Diaconescu nu este lăsat de CNA să facă acest lucru pe motiv că telespectatorii fideli ai postului ar putea resimți puternic șocul dispariției canalului lor preferat.
CNA-ul, speriat că șocul îi va face pe telespectarii OTV să iasă din casă și să interacționeze din ce în ce mai mult cu societatea, a venit cu un program inteligent, pe termen lung, de acomodare a telespectatorilor OTV cu celelalte posturi de televiziune de pe aceeași nișă (răposata Antena 3, RealitateaTv, RTV), posturi cu o culoare politică diferită, dar cu o idee mai aproape de logica omenească.
Dacă CNA avea în minte data de 1 aprilie 2013, care coincidea cu expirarea licenței de difuzare a OTV-ului, Dan Diaconescu avea în gând închiderea postului peste noapte, paradoxal, chiar în timpul emisiunii care l-a consacrat.
De aici au urmat tot felul de mișcări sinucigașe ale lui Dan Diaconescu, tot felul de întâlniri între acesta și reprezentații CNA, astfel încât s-a ajuns la un compromis al ambelor părți: OTV-ul va mai emite doar până la 29 mai 2012 și asta doar la rugămințile fierbinți ale CNA-ului care a apelat la strânsa prietenie dintre membrii consiliului și “Domnul Dan”.
Acest articol este un pamflet şi trebuie “digerat” ca atare!
sursă foto
2 comentarii Adaugă comentariu
Taraf cand se inchide?
de ăla chiar că sunt dependenți telespectatorii!