Părerea mea este PĂREREA MEA!

Habar n-am ce își zic în sinea lor cititorii mei atunci când își clătesc ochii cu vreuna dintre părerile mele, însă sper din toată inima că nu le-am lăsat vreodată falsa impresie cum că am scris ceva despre un lucru când, de fapt, credeam altceva, iar tot articolul avea rostul de a mă da bine pe lângă vreo agenție sau vreun brand anume.

Dragi tovarăși, “pretini și cititori (in)fideli, orice lucru pe care l-am scos din gură sau dește (prin scris sau arătatul unui semn anume) a fost trecut prin filtrul sincerității absolute și asumate.

Nu sunt o fire lingușitoare și nu o să bag niciodată sub preșul tăcerii o părere acidă pe care o am față de ceva care nu-mi place. Nici măcar pe lângă brandurile care îmi plac nu sunt în stare să mă dau bine… De exemplu, eu sunt un mare fan Adidas Originals, aproape toți adidașii pe care îi port în viața de zi cu zi poartă eticheta acestui brand. Ei bine, niciodată nu am scris despre acest brand doar ca să pup picioarele cuiva din vreo agenție, poate-poate îmi aruncă și mie un șiret. Când am scris despre el, am scris pentru că îmi plăcea vreun spot sau pentru că mi-am luat o pereche de adidași la super-preț.

Revin, multe uși mi-au fost închise și mailuri ajunse în trash, de-a lungul timpului, din cauza părerilor așternute pe acest blog. Chiar recent un bun prieten din online mi-a zis “Bă, nici să vreau nu o să te pot băgă în treaba asta după ce ai scris articolul ăla”, la care eu am avut replica “Dacă aș da timpul înapoi, aș scrie fix același lucru!”. Ăsta sunt eu, multă lume mă place pentru că sunt așa, dar și mai multă lume se uită încruntat la mine fix din același motiv. Sunt al dracu’ de sincer, poate prea sincer, când aș putea să tac.

Dacă vă întrebați de unde s-a născut acest articol, totul a pornit de la articolul ăsta al lui Aurelian Galice, în care eram acuzat de către autor cum că nu am respect de sine și că nu scriu părerea mea adevărată de frică să nu mai fiu chemat pe la evenimente. Asta după ce am scris despre clipul celor de la Voltaj (Lumea e a mea) că mi se pare bunicel și că mă încarcă cu energie pozitivă.

Și dacă tot am ajuns aici, mă simt dator să îi dau omului un răspus:

Aurelian, sunt convis că la un moment dat ți-a plăcut și ție ceva ceea ce restul lumii considera a fi ceva de neînțeles. De asemenea, sunt convins că la un moment dat te-ai încărcat cu energie pozitivă după ce ai văzut o fază banală pe stradă. Cu toții avem momentele noastre de ciudățenie (eu le am și le conștientizez) în care ne bucurăm ca niște copii mici și proști la toate chestiile mărunte. Eu l-am avut astăzi. Am văzut arta într-o pereche de ochelari din plastic, aburiți din cauza condensului provocat de o ploaie venită într-un moment încins al unei zile de vară.

Iar pentru o desființare corespunzătoare a afirmației tale, conform căreia nu scriu de rău de frica de a nu fi chemat la vreun eveniment CatMusic, de parcă am fost vreodată chemat la vreunul, află că eu am fost unul dintre ăia care a făcut un pariu declarat cum că piesa celor de la Mandinga, Zaleilah, va ieși sub locul 7 la Eurovision, din simplul motiv că este foarte proastă. Da, Mandinga este o formație “din casa CatMusic”.

Apreciez atenția acordată postărilor mele de pe Facebook și mi-ar plăcea ca din când în când să mai arunci un ochi pe părerile mele de pe Mariciu.ro (către care am dat link în prima frază a acestui articol). Sunt convins că atunci te vei lămuri că sunt și multe lucruri care nu îmi plac și le zic pe nume fără frica de a fi șters de pe lista vreunui eveniment sau a vreunei campanii. Spor!