Dan Voiculescu stătea într-o seară în fața șemineului și se uita în sufletul lemnelor care trosneau și cereau îndurare sub îmbrățișarea nemiloasă a focului. Simțea cum sângele lui rece absoarbe căldura și o transformă în gheață. Ăsta era hobby-ul lui preferat.
La un moment dat, încăperea întunecată se umple de ringtone-ul default al telefonului său mobil. Răspunde o idee iritat din cauza deranjului și ordonă cu voce moale, din cauza repaosului de jumătate de oră: “Zi-mi!”.
Vocea de la celălalt capăt al undelor execută și continuă: “Domnule Voiculescu, am găsit omul perfect pentru următorul nostru proiect. Este tânăr, credibil, pasional în discurs. Este fix ce avem nevoie. Are frică de Dumnezeu, dar încă nu i-am făcut cunoștință cu El.. adică cu dumneavoastră. Are ceva din Vadim și din Păunescu. Știe să slăvească Liderul. E perfect. Vă trimit acum un videoclip cu el.”.
Domnul Voiculescu închide telefonul, își freacă mâinile deasupra focului și apoi dă play la clip.
Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare, adică share-uit în draci.
