Exact Patria, şi zic cu “P” mare pentru că mă refer la cinematograful din Bucureşti. Ieri seară am ieşit pe “bulivard”, mai exact pe Magheru, la o plimbare cu prietena mea. Ne-am oprit mai întai la libraria de la Sala Dalles, unde ne-am aruncat ochii pe câteva carţi.
La capitolul întâmplări ciudate mi-a rămas în minte un tip care a studiat cam un sfert de oră o carte plina de poze cu bărbaţi goi. Voi decideţi unde îl încadraţi pe individ.
După ce am stat pe nişte pernuţe albe şi holbat în cărţi ne-am continuat drumul. Ne-am oprit la un magazin de mâncaruri turceşti de unde ne-am luat o plăcintă tradiţională turcească ce se asemănă cu dobrogeana noastră cu carne dar care era mai picantă şi mai “piperată” :D. Am luat şi vreo trei tipuri de baclava, pe care le-am servi.. vedeţi voi unde.
Trecând pe lângă cinematograful Patria am văzut că rula Shutter Island, ne-am uitat la următorul “spectacol” şi acesta începea la 22:30, cum ceasul era 22:00 am zis că sună bine cu toate că aveam în planuri o noapte mai agitată plină de şpriţuri şi clubăreală. Factorul decisiv al deciziei a fost că în ciuda faptului că pot spune că am făcut în oraşul meu foarte multe lucruri, cu o chestie simplă cum ar fi vizionarea unui film la Patria nu m-am lăudat niciodată. În schimb mă pot lăuda că în copilarie am văzut filme în 90% din cinematografele din Bucureşti, printre care chiar şi Melodia (actualul club Bellagio) şi Floreasca (actualul club Kristal).
Am procurat două bilete şi am intrat, cu baclavalele la noi.. evident. Între timp mi-am adus aminte că blocul în care este cinematograful are bulină roşie.. Chiar azi când căutam o poză cu blocul Patria am găsit articolul ăsta, cum că va fi consolidat în toamnă.
Ca o mică descriere a cinematografului, locul se vede că a fost foarte tare la vremea lui, dar nu prea s-a investit în el, probabil se gândeau că oricum cade la primu’ cutremur. Au pus ei nişte covoare roşii pe ici pe colo, cel mai probabil de la ediţia Anim’est din 2009 sau de la concertele ce se mai ţin accidental.. pentru că sala are peste o mie de locuri.
Pereţii sunt dovada clară că vecinii de deasupra au probleme cu ţevile de la apă, inundaţi şi plini de igrasie. Sala suficient de jegoasă ca să mă facă până şi pe mine să regret că nu mi-am luat gelul antibacterian la mine (Fresko.. cel pe care îl produce firma la care lucrez, aşa ca reclamă mascată :)) Nu prea se face curăţenie între spectacole, pentru că erau foarte multe pungi de seminţe aruncate pe jos.. deh românu- animal sălbatic, eu când am plecat mi-am aruncat frumos la gunoi cutia în care au fost cele trei tipuri de baclava. :D
Era să uit un aspect BETON, la intrare erau două doamne cu vârsta între 45 si 50 de ani, care ascultau la telefon melodia pe care se dansează “dansul pinguinului”. Am râs o leacă dar nu s-au supărat, dimpotrivă chiar am socializat cu ele şi mi-au recomandat să văd filmul de la balcon pentru că se vede mai bine, asta pentru că vineri seara la ora 22:30.. la cinema Patria vin 20 de oameni… trist.
Am fost super-încântat de experienţa unui film la Patria în 2010, prietena mea a fost încântată mai mult pentru că am fost eu toată seara un zâmbet. Nu a mai contat că filmul s-a oprit pe la jumătate sau că s-a văzut timp de câteva minute ca atunci când îti pui la ochi ochelari cu fund de borcan. Despre film o să vă povestesc în altă postare pentru că Cinematograful Patria merită un articol numai pentru sufletul lui, asta pentru că doar sufletul a mai rămas din el.
Ah.. mai merită şi o melodie..
[vodpod id=Video.3133767&w=425&h=350&fv=]
4 comentarii Adaugă comentariu
Cred că tu cu Ralu sunteţi singurii care şi-au aruncat amabalajele la gunoi :)). Şi îmi place melodia..Patriaaaaaaaa,nanananaa
:))
Ehe…..primul film care l’am vazut la Patria a fost Jurassic Park III..ce vremuri..acum foarte multi ani s’a intamplat….tin minte ca in fatza mea….era o super buna gagica…numai la ea ma uitam..din cauza ei vedeam numai dinozauri gen “futadoruss ferocess”…din film..nu prea mai tin minte..dar sala era plina, de’ dc++ nu era in floare…