Poți, dar te vei bucura doar de spectacolele stradale. 😅 Am intrat cu Noel la un show de gospel, s-a distrat vreo 10 minute, după care ne-a luat de mână și ne-a invitat să părăsim incinta. 😂
În schimb, vei bate pietonala în lung și-n lat. Cu o înghețată în mână te vei bucura de agitația pe care o creează fiecare număr care se întinde pe toată strada. Vei alerga după copil în timp ce el va alerga la rândul lui după porumbeii din Piața Mare. Și vei cumpăra cel puțin 3 pungi de arpacaș. 💸
Vei face multe baloane de săpun. Recomand Galeriile Pacea pentru refill.
Vei mânca impecabil. Asta pentru că Sibiul este un hub gastronomic național. Îmi vei da dreptate după ce vei mânca la Crama Sibiul Vechi, Kulinarium, Sia, Kombinat, Charlie’s și Lumos. Și astea sunt doar câteva dintre localurile bestiale pe care le are Sibiul.
Pe lângă toate astea te vei bucura de energia aparte pe care o are orașul pe durata festivalului. E mult mai viu, mai animat. Simți că frumusețea Sibiului este în sfârșit valorificată corespunzător.
Noi ne-am simțit parte din miracol chiar dacă nu am fost la spectacolele clasice. Asta și poate pentru că am avut miracolul cu noi la purtător tot timpul. ♥️
În fine, la anu’ “miracolul” rămâne acasă. Ocazile cu care poate prindem și noi în sfârșit bilete la Faust, că ne chinuim de prin 2016 să prindem și nu ne iese.
Apropo de 2016, atunci am avut parte de primul nostru FITS și a semănat foarte mult cu cel de anul ăsta. Asta pentru că atunci eram cu Săshica după noi. 😅
1 comentariu Adaugă comentariu
Ce aventură amuzantă! Poți descrie Sibiul într-un mod atât de vibrant încât îți vine să te arunci direct în mijlocul agitației. Dar cum a fost cu adevărat experiența să fii parte din acest miracol al orașului?