Închide

Ce vrei să cauți?

Au trecut 6 ani de la prima mea întâlnire cu comunitatea

Acum câteva zile s-au împlinit 6 ani de la prima întâlnire pe care am organizat-o cu comunitatea, cu #IONESQUAD-ul. 🔥

Îmi este greu să uit emoțiile pe care le aveam atunci, majoritatea dintre ele gravitând în jurul întrebării “dacă nu vine nimeni?!?”, asta pentru că aceleași emoții le am de fiecare dată când organizez o astfel de întâlnire, inclusiv ultima oară, la întâlnirea “de pe pământ american”, din curtea Ambasadei SUA. 🇺🇸

Vlogul cu prima întâlnire: 

 

Vlogul cu întâlnirea din curtea Ambasadei SUA:

Când m-am apucat de creat conținut pe interneți în 2009, adică acum 14 ani când am dat publish la primul articol de pe blog, nu am făcut-o cu gândul să câștig bani din asta. Căutam prieteni noi și experiențe care să mă scoată din bula în care trăiam. Voiam să îmi deschid mai mult mintea și orizonturile.

Voiam ca lumea să știe că exist și din când în când să se mai uite la mine, iar eu la schimb să îi ofer o părticică din lucrurile pe care le știu sau le descopăr și pe care le consider interesante, amuzante și utile. La schimb voiam doar prieteni, atenție și experiențe interesante. Și, Doamne, cât de multe am primit în acești 14 ani! ♥️

Mi-au văzut câteva milioane de oameni materialele pe care le-am pus pe interneți, iar dintre milioanele astea câteva sute de mii s-au abonat la conductele mele prin care au curs mii de vloguri, de articole și de postări.

Datorită muncii mele în direcția asta, am călătorit sute de mii de kilometri prin lumea asta mare, am experimentat zeci de mii de momente frumoase, am cunoscut mii de oameni care m-au urmărit în călătoria asta online, am făcut întâlniri cu sute de oameni din comunitate, mi-am făcut zeci de prieteni cu care e o plăcere să beau o Cuba Libre din când în când. Și am cunoscut o persoană specială care mi-a devenit soție și mi-a făcut cel mai frumos cadou din lume acum 2 ani, 4 luni și 7 zile.

În tot maratonul ăsta de 14 ani am mai avut și pierderi. Am pierdut prietenii. Unele s-au pierdut scurt și dureros, altele s-au stins în timp și la care mă gândesc des cu nostalgie. Am pierdut abonați, reach și alți metrici în care se măsoară succesul pe interneți. Uneori m-am pierdut și pe mine, dar m-am regăsit până la urmă.

Însă, din tot haosul ăsta cu care vine la pachet acest maraton, e ceva care îmi oferă o satisfacție enormă și mă încarcă atât de puternic cu energie că simt că pot să continui maratonul ăsta încă 14 ani. Este vorba despre momentele alea în care mă întâlnesc cu oamenii din #IONESQUAD și îmi zic că au experimentat ceva pentru că au văzut la noi și că i-a făcut fericiți. Că e un mic la Obor sau o vacanță în Maldive, că e o ciorbă la Crama Sibiul Vechi sau o Tesla Model 3, că e curajul de a călători cu copilul sau un upgrade la Business Class. Orice “mulțumesc pentru inspirație” este combustibil curat pentru acest maraton.

Zic asta mult mai rar decât ar trebui. Vă mulțumesc că ne urmăriți, că ne dați like-uri chiar și atunci când poate postez o campanie în al cărui target poate nu sunteți. Vă mulțumesc că aveți încredere în noi și în recomandările noastre. Mă bucur enorm, ca un copil, de fiecare dată când ne întâlnim live. Vă pwp!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu