De câteva luni de zile mi-am propus să dau “log out” cât mai des din București și să devin provincial de weekend, iar aceia dintre voi care mă urmăresc pe Instagram probabil au observat că până acum mi-a ieșit toată schema.
Am tot alergat prin diverse locuri din țara asta. Cu unele mă știam de mai mult timp, iar cu altele m-am întâlnit în premieră:
(pentru o experiență completă, dați click pe link-uri, ca să vedeți pozele)
Acum o lună și ceva am fost la Băile Herculane (la volanul noului Smart Forfour), ocazie cu care am făcut un ocol să văd și Cascada Bigar.
Acum trei weekenduri am dat o tură prin Brașov în compania noii Skoda Fabia (despre care spre rușinea mea nu am apucat să scriu încă). Btw, trebuie să mă laud cu poza asta făcută în Râșnov.
Acum două weekenduri am fost în Sibiu.
Acum o săptămână am vizitat Cheile Bicazului, Piatra Neamț, Lacul Bicaz, și Lacul Roșu.
Weekendul ce tocmai a trecut am dat peste un loc ușor magic: Casa Vlăsia, un fel de han modern aflat la 30 de kilometri de București. Ajungi instant acolo dacă o iei pe A3 și sari de pe ea la ieșirea spre Ghermănești/Snagov. Am stat doar o noapte și a fost interesant să ascult la câteva pahare de vin ploaia care deranja liniștea câmpului.
Serviciile sunt impecabile, restaurantul hanului este bun, vinul casei își face treaba, iar o cameră dublă costă 200 de lei pe noapte. Vara au și piscină. O să revin la toamnă, când se culege via, se mănâncă pastramă și se bea must. :)