Am stat mult pe gânduri dacă să scriu rândurile astea sau nu, însă mi-am dat seama că e bine să mai scrie și altcineva în afară de Vali despre de ce este bine ca indivizii cu mulți urmăritori pe interneți să fie atenți la mesajele pe care le transmit fără să vrea prin clipurile și pozele postate.
Așa că vă las mai jos câteva reguli pe care le respect cu sfințenie de ceva timp, mai ales că eu creez conținut video zilnic și e foarte ușor să-ți mai scape câte un mesaj greșit sau mai apare tentația senzaționalului aducător de vizualizări și faimă de moment.
-
Centura de siguranță e sfântă. Cu atât mai mult când sunt filmat de cineva în timp de ce conduc sau dacă filmez eu pe cineva atunci când conduce.
-
Nu mă mai filmez la volan. Dacă sunt singur în mașină și mașina este în mișcare, nu mai pun mâna pe camera de filmat.
-
Nu mă filmez făcând căcaturi în trafic: liniuțe, drifturi, viteză peste limita legală și alte dume rupte din Fast and Furious.
-
Nu zbor cu drona în București. Pe lângă faptul că este interzis de lege, e haos cu tot felul de anteluțe și wifi-uri care bruiază conexiunea dintre dronă și telecomandă, iar o deconectare și-o pierdere de dronă s-ar putea finaliza cu aterizarea ei în capul cuiva. Sunt enșpemii de momente în care mă super-mănâncă telecomanda să trag un cadru, dar nu o fac. Nici nu mai zic cât de frustrant e să văd alți creatori de conținut care zboară nestingheriți prin București.
-
Nu zbor cu drona pe la festivaluri. Fug de mulțimile de oameni. Niciodată nu se știe cum pică beleaua. La începutul anului mi-a picat un DJI Spark din cer fără nicio explicație. Eram la munte și a căzut într-o livadă beleaua, probabil a omorât vreo insectă ceva. Dacă se întâmpla asta la un festival, era cam nasoală situația.
Am avut o perioadă, la început de vlogging, când mai uitam centura. Vorbim aici de maximum 2 clipuri. Am fost rapid tras de mânecă de câțiva apropiați și de atunci sunt lipit de centură.
Până acum ceva timp mă și filmam la volan, cu o mână pe cameră și ochii pe parbriz, dar tot mi-am luat super-panică la auzul accidentului din Ungaria în care șoferul făcea live pe Facebook. De atunci au dispărut cadrele alea frumoase de pe drum, dar mă simt mai bine că nu dau un exemplu criminal (la propriu) audienței mele.
Acum, dacă simțiți că ar trebui să adaug și alte reguli la dosar, chiar vă rog să mi le scrieți în comentarii. Sunt deschis la orice dezbatere.
Mi se pare că, în perioada asta în care zburdă peste tot pe Internet cuvântul “influencer”, este importantă puterea exemplului. Într-o perioadă obositor de lungă a vulgarului, a senzaționalului și a “uitați-vă la mine ce rahat cu moț mănânc ca să fac vizualizări”, e ok să ne tragem unii pe alții de mânecă atunci când avem derapaje. Cum și eu am avut destule și am fost tras de mânecă la momentul respectiv de prieteni sau de alți creatori de conținut. Important e că am învățat din greșeli și că acum îmi asum această responsabilitate de a fi un exemplu pentru comunitatea mea.
Așadar, alte reguli?
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
7 comentarii Adaugă comentariu
Mai puțini burgărași și mai mult sport :)
Corect! Bună asta, bro!
Vezi că la regula 1 ai scris ,,atunci” de două ori. :))
Bun! Mersi! Corectat! :D
O chestie care îmi place la tine atât cât te urmăresc este faptul că îndemni oamenii la chestii prin puterea exemplului. Ai îndemnat oamenii sa semneze pentru #farapenali si ai făcut voluntariat. Ai îndemnat oamenii să doneze sânge și te-ai filmat donând.
Pentru asta te respect eu.
Mulțumesc, Luciana! :D
Vlog pe bicicleta sau vlog pe boosted board?