Închide

Ce vrei să cauți?

O părere despre căștile AKG Y50

De vreo două săptămâni folosesc o pereche de căști AKG Y50 pe care le-am primit în teste de la Harman Audio. Cred că sunt cele mai practice căști pe care le-am folosit până acum și am avut, pe lângă clasicele căști in-ear de la iPhone, o pereche de la Canyon (modelul ăsta, dar pe verde) și niște căști de la Kruger&Matz foarte aspectoase, care și-au făcut treaba destul de bine, dar care s-au stricat de nicăieri, fără să le molestez sau ceva.

akg-y50

De ce zic că sunt practice

Nu sunt foarte mari (vedeți poza de mai jos) și sunt pliabile (inițial am crezut că am exagerat cu termenul ăsta, dar văd că este folosit în “lumea căștilor audio”), lucru care le face ideale pentru cei care sunt foarte mobili și se cară cu ghizodanul și laptopul de colo colo.

casti-akg-y50-dimensiuni

Calitate audio

Bună. Nu te dau pe spate de zici că îți cântă îngerii la ureche, dar sunt peste ce am avut până acum. Își fac treaba.

Detalii de finețe

Mi-a plăcut scara gradată care îți arată cât de mare ai capul :)) și care te ajută să le ajustezi în mod egal pe urechi.

casti-akg-y50-lateral

Modul în care sunt ambalate îți dă aceeași senzație pe care o ai când scoți un iPhone din cutie pentru prima oară.

casti-akg-y50

Jack-ul are o formă perfectă pentru laptop care previne probleme clasice care apar după mai multe utilizări: faptul că se întrerupe sunetul și trebuie să stai mereu cu mâna pe jack ca să găsești poziția perfectă, de parcă te chinui să prinzi bulgarii. :)

casti-akg-y50-jack

Căștile vin la pachet cu o husă simpatică pe care nu am folosit-o pentru că, deh, nu sunt atât de migălos și de organizat. :)

casti-akg-y50-husa

Preț

La standul Harman Audio din magazinul Muzica le găsești la 450 de lei. Un preț mai mult decât corect. Pe eMAG.ro aveau același preț, dar văd că acum mai găsești doar niște resigilate la 399 de lei.

Concluzie:

M-au impresionat și sincer sunt ușor tentat să renunț la JBL-urile din dotare (despre care o să scriu în curând) pentru ele. Încă sunt în dilemă. :)

———————————————————————————————-

Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu