Campanii peste campanii care stimulează românul să îşi iubească ţara. Care mai de care îşi strecoară pe wall câte un “iubesc România” (sub formă de poză sau text) printre frustrările zilnice de tipul: “am stat o oră la coadă la poştă”, “ăştia din autobuze nu ştiu de existenţa săpunului”, “aoleu, ne omoară maidanezii!”, “iar e pana de curent! noroc ca mai am baterie la laptop, poate revine curentul în 30 de minute” etc. Mare noroc avem că există advertisingul ăsta. Era groasă treaba dacă nu ne reamintea careva din când în când să mai şi pupăm acolo unde scuipăm.
Din păcate şi oamenii ăştia de fac advertising sunt români. Şi au cam uitat ce e ăla simţul măsurii, astfel ajungem în situaţii în care suntem bombardaţi din mai multe părţi de acelaşi mesaj, uşor coafat diferit, de iubire pentru PATRIA MAMĂ. Iar marea problemă este că indiferent dacă este de iubire sau de ură, un exces este un exces. Şi din atâta exces de iubire, tare îmi este mie frică să nu uite vreun român să folosească prezervativul în timpul actului fălos de a-şi arăta dragostea faţă de ţara care a dat atât de multe genii omenirii şi să ne pomenim cu vreo gură în plus de hrănit la masă..
sursă foto: facebook.com
2 comentarii Adaugă comentariu