Nu credeam că o să scriu prea curând un articol despre vecinii pe care îi am aici unde stau în chirie cu Ioneștile mele, dar uite că de dimineață s-a ivit un motiv real.
Era vreo 9 dimineața Apple Ceasul (#aroganță), iar eu eram în baie prestând pregătirile matinale de plecat spre plantația pe care îmi desfășor de luni până vineri activitățile.
În liniștea aproximativă dată de cursul apei de la robinet, s-a strecurat în peisajul auditiv un sunet timid de bormașină. Însă nu era o bormașină normală bucureșteană, o “muscle-bormașină”, cum îmi place să o alint.
Era un sunet fragil, de parcă era o bormașină pentru bebeluși bucureșteni. Sunetul ei putea fi lejer acoperit de strănutul moderat al unui diplomat englez în timpul ceremoniei de investire a unui rege. De fapt, dacă cineva încerca să înșurubeze un holșurub într-un perete de BCA, se auzea mai zgomotos de atât.
Atunci mi-am dat seama că vecinul meu este om slab, un om care profanează sacrul ritual al găuritului pereților cu sfânta BORmașină.
În Bucureștiul anului 2017, sunetul matinal de bormașină trebuie să fie ca berea Neumarkt, puternic și amărui. Fuck it! Dacă trec prin fața balconului tău 20 chelioși în șpagat pe 40 de motociclete Harley-Davidson, tu nu trebuie să le auzi de bormașina masculină a vecinului tău. Ce am auzit eu de dimineață a fost trist ca un clopot de 500.000 de euro montat prost.
Vecine, dacă citești articolul ăsta, te rog să faci ceva cu bormașina aia. Bărbatul bucureștean își arată potența prin două chestii mari și late: sunetul puternic al bormașinii și parcatul pe două locuri. Fă ceva cu viața ta!
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
