Sinucigaşii au nevoie de atenţie

Ieri seară veneam spre casă după o reuniune de şpriţ şi voie bună executată la un amic acasă.

Ceasul arăta ora 00:30, în faţa unui bloc de pe strada Grigore Ionescu erau vreo trei maşini de poliţie şi o autospecială a brigăzii de pompieri “Dealul Spirii”, toate pe silent (cu opţiunea “nin-nino” off).

Câţiva poliţişti erau ieşiţi din maşină, tremurau din toate încheieturile şi înjurau printre buze un anumit punct pe care îl fixau cu privirea în sus.

Poate că înjurau divintatea care le-a pregătit o misiune pe frigul ăla sau mai mult ca sigur înjurau un individ de la etajul 8 care stătea cu un picior peste balcon şi  care, culmea, nu zicea nimic.

Toată scena se petrecea într-o linişte sinistră, linişte d’aia de miezul nopţii într-un cartier de la periferia Bucureştiului. Nimeni la balcoane ca să urmărească scena, nicio televiziune, nici măcar OTV-ul, pe stradă niciun “gură cască” cu o mână în şold iar cu cealaltă să arunce seminţe în gura căscată, nimic…

Voi vă daţi seama ce era în sufletul sinucigaşului?!

O dată în viaţă vrea şi el un moment de atenţie, cineva care să-i filmeze căderea – ceva, o babă care să strige “nu te arunca maică!”… ciu-ciu! Nimeni! Doar câţiva poliţişti îngheţaţi şi nişte pompieri care probabil jucau şeptica în autospecială.

Nici măcar eu cu prietenii mei nu am acordat atenţia cuvenită individului respectiv, am trecut pe lângă şi din mers am aruncat un “N-ai tupeu bă!“, după care ne-am văzut de drumul lung spre casă.

M-am uitat pe net azi să văd dacă a menţionat cineva – ceva de acţiunea de aseară… NIMENI. Probabil că sinucigaşul şi-a băgat piciorul îngheţat la loc în casă, a primit o amendă de la poliţiştii degeraţi şi s-a culcat…

În concluzie:

Nu le mai acordaţi atenţie sinucigaşilor pentru că făcând asta îi încurajaţi şi le daţi idei şi altor proşti dornici de afirmare (post-mortem).