În februarie 2014, cei de la Bloomberg Business publicau pe YouTube un clip despre instabilitatea economică a Uniunii Europene și motivele pentru care în curând nu va mai funcționa sistemul și se va lăsa cu scandal. De când cu intensificarea ticăitului bombei cu ceas numită Grecia, clipul s-a reviralizat și a ajuns și la mine, dăndu-mi cu cu fiori pe șira spinării.
Pe scurt, mai toate economiile țărilor din UE (în special cele care au adoptat moneda unică) funcționează pe împrumuturi de la Banca Central Europeană. Unii o fac cu cap, investesc în infrastructură și alte ramuri, ca să crească economia. Alții o fac prost, investind împrumuturile în activități populiste (scutiri de taxe, creări artificiale de locuri de muncă), în ideea în care țin de scaunul de la putere ca să își umple buzunarele. După care își pun palma la fund și pleacă, lăsând în urma lor haos, împrumuturi colosale și o economie care nu se poate autosusține.
Problema cea mai mare e că tot ecosistemul economic al Uniunii Europene este atât de sensibil încât nu își permite să piardă vreo rotiță, fie ea chiar și una defectă ca Grecia, care toacă bani.
Chiar dacă durează 12 minute, vă recomand să vă uitați la clip. Vă va oferi o imagine de ansamblu asupra situației economice în care se află Uniunea Europeană și moneda sa adoptată de 19 dintre cele 28 de state membre.
—————————————————————————————————-
Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi una bucată Like aici!