Mi-e frică să-mi iau smartwatch și mă sperie tehnologia Oculus VR

Eu sunt genul de om care își recunoaște dependența, o îmbrățișează și iese în fiecare zi la bere cu ea. Toți prietenii îmi zic “lasă, bă, telefonul ăla din mână” mai des decât îmi zic pe nume. Am o relație atât de serioasă cu dependența mea de stat cu ochii în smartphone încât nu mi-ar fi rușine să îi fac cont de Facebook și să îmi pun că sunt “in a relationship with dânsa”.

Tocmai d-asta mă înspăimântă gândul că zi de zi apar tot felul de tehnologii al căror rol este să mă apropie și mai mult de momentul în care dependența mea de spațiu virtual va fi atât de mare încât ea mă va avea pe mine, nu eu pe ea. Un fel de “Salut, numele meu este Dependența și am un Marian de ceva timp. Încerc să scap de el, dar nu reușesc.”.

Mă uit la smartwatch-uri și fug de ele oricât de la ofertă ar fi. E simpatică ideea să nu mai fi nevoit să scoți telefonul din buzunar ca să vezi cine ți-a dat like la postarea cu pisicuțe, dar la cum mă știu, o să mă trezesc stând pe Facebook cu telefonul și pe Twitter cu ceasul, în același timp. Plus că am rămas printre puținii oameni care se mai uită la ceas când vor să afle ora, doar ca să încerc să stau departe de notificările de pe telefon și dacă îmi mut notificările la îndemână, cum s-ar zice, s-a terminat cu șmecheria.

O altă tehnologie care mi-a dat cu panică în templu este realitatea virtuală: jucăria celor de la Oculus VR și Google Cardboard-ul cu care m-am jucat recent. Fraților, e înspăimântător de spectaculoasă experiența. În maxim 10 ani va fi super-mainstream și toată lumea va avea câte o cutie d-aia pe ochi, poate chiar se vor inventa niște lentile de contact finuțe, ca să nu ne transformăm în Robocop cu toții. Ne vom putea plimba pe străzile oricărui oraș din lume în dimensiunile vieții reale, stând într-un fotoliu în București.

Tehnologia asta ne duce cu un pas mai aproape de teleportare. Momentan doar la nivel virtual, dar e un soi de teleportare. Cel puțin asta am simțit săptămâna trecută când cu ajutorul unei cutiuțe de carton care costă 23 de dolari, a unui smartphone și a unei aplicații, mă plimbam prin centrul Parisului și alegeam în ce direcție să o iau. Găsiți aici mai multe informații despre Google Cardboard.

Deja clipurile 360° au luat cu asalt YouTube-ul și Facebook-ul, imaginați-vă care e experința unui astfel de clip tras și prin tehnologia VR. Cel mai probabil în 2025 vor exista variante VR pentru Facebook. Vom intra pe rețelele sociale și ne vom bate în comentarii 3D.

E tare, ar trebui să ne entuziasmăm că trăim vremurile astea, dar luând în calcul gradul meu exagerat de dependență față de mediul virtual, mă uit la tot ce apare în ultima vreme și realizez că toată tehnologia asta se transformă într-o gaură neagră care smulge violent și atrage spre ea toată atenția pe care o am și implicit fiecare secundă din timpul meu. Cred că în viitorul nu foarte îndepărtat vor apărea tot felul de clinici de “dezintoxicare virtuală” pentru toți dependenții ăștia ca mine.