De ce petrece românul de St. Patrick’s Day

Duminica proaspăt trecută, o prietenă (se) întreba pe Facebook de ce noi, românii, sărbătorim St. Patrick.  Asta, probabil, după ce a văzut că a existat în Bucureşti chiar şi o paradă, la care chiar au participat oameni.

I-am explicat că este un obicei românesc să găsim motive de băut în orice eveniment (nuntă, botez, înmormânare, victoria Stelei, înfrângerea Stelei etc.), şi că exagerarea de a face o paradă vine dintr-un obicei, exact ca acel “Şi-altă, datăăăă, şi-altă datăăăă”, venit după un “laaaa mulţi ani!”.

Probabil că toată schema din spatele făcutului baie în alcool, de fiecare dată când ni se dă o ocazie de râs sau de plâns, porneşte din traumele poporului care a stat zid (de piatră sau de lut) în faţa celor care i-au invadat pământurile. I-am bătut pe otomani la Călugăreni? HAI SĂ BEEEM! Ne-au invadat romanii, ne-au furat aurul şi ne-au violat femeile? Hai să bem, în varza, barza şi viezurele noastre!

Dacă tradiţia asta s-a purtat de ani de zile în spaţiul carpato-danubiano-pontic, de ce nu am respecta-o şi noi printr-o băută corespunzătoare în Centrul Vechi?

Ceea ce am şi făcut, apropo! La invitaţia de pişcotăreală a celor de la Guinness, am petrecut duminică un St. Patrick vopsit într-un negru-Guinness.

Să-mi fie de bine, zic! :)