Duminica trecută am fost la un turneu de Playerunknown’s Battlegrounds. Ăsta-i un joc super-tare care este extrem de pe val începând de anul ăsta, când a și apărut de fapt.
Faza e că îmi apăruse de ceva vreme pe radar jocul respectiv, dar pentru că sunt posesor de Mac, iar dezvoltatorii PUBG-ului, cum îl mai alintă din lene lumea, l-au făcut doar pentru jucăriile cu Windows, nu am avut ocazia să îl joc până la momentul turneului. În schimb am văzut tot felul de clipuri pe interneți cu niște băieți foarte talentați într-ale jocului. Mă uitam la clipurile respective cum mă uit la golurile lui Messi, conștient fiind că niciodată nu o să am cum să joc așa.
Chiar și așa, m-am încumetat să merg la turneul de care vă povesteam mai sus. Asta ca să pun și eu în sfârșit mâna pe o tastatură și un mouse conectate la un calculator pe care poate rula jocul și pentru că organizatorii mi-au zis că pot să iau cu mine un distins membru al comunității blogului/vlogului marician.
Așa că am făcut un concurs în urma căruia s-a făcut remarcat Mădălin, un flăcău care susținea în comentarii că are la bord câteva sute de ore de joc. Drept urmare l-am luat cu mine să nu mă fac de râs.
Ce s-a întâmplat la turneu? Well… m-am făcut de râs. Nu am reușit să fac nicio crimă virtuală. Nici la antrenamente, nici în timpul turneului. Chiar și așa, echipa formată din mine și Mădălin a reușit să iasă la final pe locul II. Asta pentru că Mădălin a reușit să anuleze handicapul meu de a avea două mâini stâng într-ale jocului. Omul a jucat mega-strategic și a reușit să mă târască după el până pe locul II.
Acum… dacă ăsta nu înseamnă noroc, însemnă că sunt eu un lider vizionar care are un talent extraodinar în a alege oamenii potriviți să facă succes. Deci e clar, a fost noroc. :)
Pe final de articol vă las cu trei chestii: cu două clipuri, în caz că vreți să vedeți cum s-a desfășurat turneul și cu câteva rânduri prestate de Mădălin, omul de bază al echipei care a ieșit pe locul doi:
Când am aflat că majoritatea celor prezenți nu au dat măcar un kill în PUGB, am zis că-i floare la ureche cu cateva sute de ore de loot & shot în spate. Dar a fost competitivă treaba și mi-a plăcut. Jocul în sine e destul de challenging. Se pare, totuși, că l-am putut fenta pe alocuri cu puțin noroc și niște caterincă de băieți. Glumesc. Le-am dat de i-am julit, că doar d-aia am ieșit pe II.
Clipul oficial al evenimentului:
HyperX Cloud Alpha Invitational – PUBG by BLP
Ca să se încălzească pentru #BLPXVI (11 nov, Berăria H), 10 bloggeri și-au invitat cititorii să facă echipă la Playerunknown’s Battlegrounds, jocul fenomen care ține milioane de gameri la nivel mondial legați de scaune în ultimele luni.
Gazdă a fost HyperX și ale lor noi căști de gaming numite Cloud Alpha. Ele folosesc tehnologia Dual Chambers (separă bașii de înalte și medii) și pot fi găsite în exclusivitate la Altex și Media Galaxy.
La final, toată lumea a fost winner, winner, chicken dinner (pentru cunoscători) și a participat la afterparty-ul tematic. Pentru că ce rost are niște distracție dacă nu e urmată de o distracție. Sau… în fine. #cloudalpha
Posted by Bloggers Lan Party on Tuesday, 24 October 2017
Vlogul prestat de mine de la fața locului:
Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!