Închide

Ce vrei să cauți?

#interesant

O campanie de toată frumuseţea by Audi

Audi A8 a beneficiat de o campanie deşteaptă foc, targetată cu o precizie de lunetă şi care va prinde la tot poporul prin mesajul simplu “Până şi luxul trebuie să facă progrese”, asta pentru că trăim într-o nouă eră în care luxul de modă veche miroase uneori a kitsch.

Tribul din Amazon are mare noroc!

În caz că nu aţi auzit până acum s-a descoperit prin 2008 pe teritoriul Braziliei (în apropierea graniţei cu Peru) un trib care se pare că nu a intrat până acum în contact cu lumea civilizată. Acu’ că poate s-a rătăcit pe acolo vreun individ cu iPodu’ în urechi

În Egipt miroase a LIBERTATE

În opinia mea nu contează cine este în spatele revoluţiei din Egipt cu adevărat sau ce “interese internaţionale” sunt acolo atâta timp cât poporul egiptean va reuşi să obţină cât mai mult din această revoluţie. Am găsit un filmuleţ cu revoluţia din Egipt care sincer m-a electrocutat oleacă, aruncă un ochi şi tu:

La E-Parlament birjar!

Se pare că hulita carieră de parlamentar este mai nou disponibilă oricărei persoane care are un calculator şi o conexiune la internet. Organizaţia E-Civis a realizat un proiect interesant denumit “E-PARLAMENT“, în parteneriat cu

Mailul, un izvor de informatie provocatoare de interjectii (II)…

Se pare că în ultimul timp s-a spart conducta cu faze tari pe mailul meu. Uite despre ce vorbesc: Un bătrânel simpatic se plimbă prin Barcelona în pielea goală, mascat doar de tatuajele stil “nămol de Techirghiol. Interesant este că bătrânelul este foarte ataşat de trompa de elefant pe care o cară cu mândrie după […]

Un prophète…

Recent mi-am clătit ochii cu un film franţuzesc din douămiinouă, pe care ţi-l recomand dacă ai poftă de violenţă în limba franceză. Un prophète este un film bun pentru care merită să stai acasă într-0 seară, în loc să ieşi la spart de bani prin oraş. Îţi iei o sticluţă de vin, îţi faci nişte […]

Înrolarea în Kommando..

Nu! Nu devin un asasin cu sânge rece peste noapte, cum vă aşteptaţi. Firma la care lucrez a organizat un team-building (team şpriţing, cum îmi place să îi zic), mergem în localitatea Comandău (în ungureşte Kommando), unde deţine firma o cabană. Comandău este o localitate situată la vreo 22 km de oraşul Covasna, un lucru […]

Iarna, partea a III-a…

Din nou, zi de luni, m-am trezit la sapte dimineata, m-am uitat pe geam.. un alb impecabil (ca in reclamele la ACE). Cu aceasi pofta de viatza.. am iesit din casa, mi-am curatat masina… si am “calcat-o”  spre birou. Spre deosebire de ultimele dati, astazi am vazut multe accidente (minore, ca fetele de la pagina […]