Închide

Ce vrei să cauți?

#oameni

Muzeul Naţional Tehnic

O zi frumoasă a fost ieri afară, ce-i drept nu era un soare de te obliga să mergi cu bicicleta în parc dar în locul lui a fost unul de îţi zicea “Ieşi bă din casă şi gaseşte un loc interesant în oraş unde să petreci nişte timp”.

Cum e şi viaţa asta…

Ieri-seară am păţit o întâmplare care pe moment m-a făcut să mă simt ruşinat dar apoi, după ce am analizat-o mai bine, mi-am dat seama că nu am făcut decât să trec printr-o situaţie care mi-a arătat că în lumea asta mai există şi oameni buni, oameni care indiferent de vârstă şi de puterea din […]

Reclamă de Super Bowl

Până să-l întâlnesc pe Byubay îmi plăcea fotbalul american doar pentru că în perioada Super Bowl-ului toată lumea punea osul şi mintea la treabă făcând posibile nişte reclame de mâna întâi.

Unii oameni îşi recunosc valoarea

Cu toţii am auzit până acum expresia “zici că eşti personaj de desene animate”. Ei bine.. există anumiţi oameni care sunt împăcaţi cu ideea că fac parte din această lume a desenelor animate  şi uneori chiar se laudă cu asta.. sursă poză

Trebuie să spargi un zid ca să te faci auzit?

Bănuiesc că aţi auzit până acum că pagina de facebook a lui Mark Zuckerberg a fost “hakerită” oleacă. Nu am scris postarea asta ca să reiau ştirea de parcă sunt un buletin informativ ci că să comentez mesajul pe care l-a postat hackerul respectiv pe wall-ul fondatorului Facebook.

Capitalismul vs Paznicul de bancă

Capitalismul a sărit pe noi după ’89 cu aceeaşi viteză cu care iese un animal dintr-o cuşcă în care a stat mai mult decât putea să îndure. Evident că la început “animalul” ne-a lins pe inimă, plămâni şi ficaţi cu Kent, Whiskey fals, blugi turceşti şi multe-multe altele dar după o perioadă a început să […]

Mania păcănelelor

Pentru cei care nu ştiu, păcănelele sunt jocurile electronice de noroc gen 777 de alta-dată acum transformate în “broscuţe”, “Aladin”, “cireşele” şi multe-multe altele.   Înainte le găseai prin barurile ieftine şi prin alte locuri dubioase iar acum le găseşti peste tot, la Loto, la Stanely Bet, în general la orice agenţie de pariuri care […]

Oameni cu idei: The Speed Camera Lottery

Întodeauna am respectat oamenii cu idei (ştiu, te gândeşti la gluma “cum se numesc oamenii cu idei?”) chiar dacă de cele mai multe ori ideile lor sunt fanteziste, poate pentru că uneori sunt unul dintre ei şi pentru că mă mir întodeauna de rezistenţa nejustificată a