Închide

Ce vrei să cauți?

Tataia Dobri, când omul este la fel de mare precum țelul

Grandpa DobriAm dat astăzi peste o poveste care m-a pus pe gânduri. Este vorba despre un bătrân bulgar sărac, pe nume Dobri Dobrev și în vârstă de 96 de ani, care este dedicat de ani buni unui singur scop, aceluia de a strânge bani, cerșind pe stradă, și a-i dona bisericilor din Bulgaria.  De-a lungul timpului, bătrânelul a donat aproape 50.000 de euro. Iar ultima donație a lui “tataia Dobri”, cum este alintat de cei care îi știu povestea, a fost de aproape 20.000 de euro, bani oferiți uneia dintre cele mai cunoscute catedrale ortodoxe din Bulgaria, Alexander Nevsky Cathedral.

Tataia Dobri este un bătrânel îmbrăcat într-un port national îngenunchiat în fața timpului. Pletele și barba albă te duc cu gândul la un călugăr care poate transforma orice poveste într-o pildă. Are degete groase, ușor strâmbate de greutățile anilor, precum crengile copacilor răsăriți și uitați în câmp.

Din pozele, filmulețele și poveștile care circulă despre el pe Internet, am înțeles că Dobri Dobrev a renunțat în urmă cu câteva zeci de ani la viața pe care o ducea și a ales să devină “cerșetor pentru Hristos”, donând bisericilor banii obținuti din această formă de cerșetorie. Bătrânelul locuiește la 43 de kilometri de Sofia și aproape în fiecare zi o ia la pas spre capitala Bulgariei pentru a strânge bani de la oamenii care se lasă emoționați de povestea și de țelul lui.

granpa dobri bulgaria

Probabil omul caută iertarea divină pentru un păcat comis cu mult timp în urmă, probabil și-a pierdut “câteva rotițe” pe drumul vieții și a ales să se refugieze în credință. Probabil și-a pierdut familia și a găsit protecție sub acoperișul bisericilor către care redirecționează banii strânși de la oamenii miloși. Ideea e că nu pot, și nici nu sunt în măsură, să îi judec activitatea lui Dobri Dobrev, cu toate că nu sunt de acord cu donațiile către Biserică, ea fiind o adevărată corporație care trage bani de la populație și de la bugetul de stat, și am scris articolul ăsta ca să subliniez mai mult exemplul unui om dedicat unei cauze. Putea să fie strângerea de fonduri pentru operația unui copil bolnav de o boală gravă. Putea să fie strângerea de fonduri pentru orice scop nobil.

Este fascinant cu câtă ambiție se ridică în fiecare zi tataia Dobri din pat și bate atâția kilometri până la Sofia pentru a face un lucru pe care el îl percepe ca fiind bun. Deși este o distanță de aproape 60 de ani între noi, și știu că îl am pe timp în buzunarul de la piept, mă paște un sentiment de panică pentru că nu am un țel al meu.

tataia dobri

Un strop din povestea unuia dintre cei mai mari donatori al Bisericii Bulgare, Dobri Dobrev, un bătrân cerșetor, găsiți aici:

 

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu