De când am văzut trailerul, acum câteva luni, mi-am zis că Tower Heist este un film care merită văzut. Nu mai ştiu dacă ce m-a atras la el a fost distribuţia (Alan Alda, Ben Stiller, Eddie Murphy, Téa Leoni) sau stilul “comico-acţiune”, care îţi descreţeşte fruntea, dar, în acelaşi timp, te ţine-n priză. Ideea e că am vrut să-l văd şi am reuşit să o fac chiar înainte de termen, datorită celor de la Ro Image 2000.
Povestea-i simplă: şase indivizi pornesc o mică haiducie împotriva unui miliardar acuzat de fraudă, victime ale fraudei fiind mii de oameni, printre care şi ei alături de colegii lor de muncă. Întâmplător cu toţii sunt angajaţi ai clădirii în care miliardarul locuieşte.
Marele plus al acestui film este Eddie Murphy, un actor de care chiar îmi era dor să-l văd pe “marele ecran” (este unic tipul). În rest, m-am convins că Téa Leoni este magică în rolul unei tipe bete, Ben Stiller joacă în sfârşit rolul unui tip cu replici inteligente iar Alan Alda vine perfect pe rolul de bogătaş pervers.. gata-gata să-şi păcălească până şi mama.
Eu vă recomand să-l vedeţi la cinema pentru că merită (nu pentru că l-am văzut eu moka acolo). :D
Trailerul de rigoare: