Am văzut pe interneți un articol despre Arsenie Boca și mi-am adus aminte de o fază și-o poză.
Stăteam regulamentar acum câteva luni în coloană la semaforul de la Piața Presei Libere, veneam dinspre Universitatea Româno-Americană. Încă se lucra la pasajul vieții și era o coadă suficient de mare cât să regret traseul ales. Printre mașinile încolonate se fâțâia un individ cu un teanc de foi în mână și le plasa cu rapiditate șoferilor care aveau geamul deschis, printre care și eu pentru că sunt #sărac, mi s-a stricat de un an și ceva aerul condiționat și nu l-am reparat.
Cuminte și curios am luat foaia care mi-a fost repartizată fulgerător de individul nostru și am dat ochi în ochi cu rockstarul BOR-ului, Arsenie Boca. Moment în care mi-am dat seama că am fost expus unei scheme noi de cerșetorie.
Individul nostru practica un sistem automatizat de cerșeală. Pe foaia respectivă avea iconița cu Arsenie Boca, un copy scurt și la obiect care te invita să cumperi icoana și care te lovea la sentiment cu acel “SAU BON DE MASA” care era trântit brutal în text.
Mai mult de atât, omul știa la secundă cât ține semaforul și își doza perfect timpul cât să apuce să își ia pe retur foile de la cei care nu îi cumpărau produsul. Frumos, automatizat, sigur făcea câteva sutici de lei pe zi.
Am mai trecut de atunci pe acolo de câteva ori, dar nu l-am mai văzut. Probabil și-a schimbat punctul de lucru.
———————————————————————————————-
Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!
9 comentarii Adaugă comentariu
Nu stiu daca e acelasi, dar de vreo 2-3 saptamani ma intalnesc aproape zilnic cu unul cu o tactica asemanatoare la intrare in Constanta. E asa micut de statura, cu o sapca, imbracat aproape tot in alb, sa scape de soare.
Pe langa asta, mai sunt de obicei inca 2 care au probleme la picioare. Au aia niste fete de mafioti.. Pe unul il vazusem pe la stiri ca sta cazat la hotel, are ceva studii in IT, dar prefera sa cerseasca, pentru ca e mai profitabil..
Pesemne că i s-a repartizat altă zonă. Se mai rotesc şi ei să nu se plafoneze.
Mie mi-a sărit în ochi precizarea aia cu “Am o fetiţă”. Sună ca în bancul acela cu “Am pe cineva la pat…”
@Emilian, cum ar fi asta ca omul să se fi mutat pe perioada verii la mare. :)))
@krantzro, dada! :D
Si pe la terase sau in tren mai veneau cu pixuri, brichete, carnetele. Ti le punea pe masa, el era mut si surd chipurile si se intorcea dupa 2-3 minute sa recolteze banii sau ce nu s-a vandut. Asta are o fetita si nu are de munca, dar calculator, imprimanta si foi albe are.
@ Marian Nu e exclus. Ala cu probleme la picioare se muta in functie de perioada. Unde e trafic, hop si ei. :)
@krantzro, se numeste rotatie pe posturi. :))
Esti pe langa rau de tot, dar nu-i bai ca poate revii cu picioarele pe pamant la un moment dat al vietii sau daca nu, vorba aceea: – Ghinion! N-ar strica putina cultura generala, sau istorie https://rodiagnusdei.wordpress.com/2018/04/12/istoria-martirilor-de-john-foxe-introducere-si-capitolul-1/
Desi nu stiu cat o sa ai capacitatea de a intelege de indata ce jignesti un om pe care n-ai avut niciodata prilejul de a-l cunoaste personal, sa stii ce trairi avea, ce chinuri a indurat si de ce. Fac pariu ca daca pe tine te-ar fi inchis comunistii n-ai fi rezistat nici 10 zile fara sa te apuci sa-ti vinzi tot neamul si sa devii turnator. Dar cine stie, poate chiar ai fost turnator, pentru ca un om obisnuit nu si-ar permite astfel de comentarii la adresa unui om pe care nu-l cunoaste, ori esti fiu de turnator, devenit astazi un tortionar modern, formator de opinii pe blog.
Cersetoria ridicata la rang de arta. Unii poate chiar au nevoie, dar altii sunt doar o piesa dintr-un sistem imens. Si se perfectioneaza pe zi ce trece…
@ Roxy…daca tot imparti link-uri pentru cultura generala iti recomand si eu unul….:
http://www.dedicatfemeilor.ro/kama-sutra-carte-online/ poate asa iti lasi frustarile acasa……
” Desi nu stiu cat o sa ai capacitatea de a intelege de indata ce jignesti un om pe care n-ai avut niciodata prilejul de a-l cunoaste personal, sa stii ce trairi avea, si de ce scrie pe blog. Fac pariu ca daca pe tine te-ar fi pus cineva sa scrii n-ai fi rezistat nici 10 randuri fara sa te apuci sa-ti vinzi tot neamul pentru o sursa de inspiratie. Dar cine stie, poate chiar ai fost o turnatoare, pentru ca un om obisnuit nu si-ar permite astfel de comentarii la adresa unui om pe care nu-l cunoaste, ori esti fiica de turnator, devenita astazi o Iana d’arc moderna, formatoare de comentarii pe blog”” si inchei citatul….