Poate că atunci când m-au făcut, în întreprinderea de produs decreţei, nu au mai avut în cutia cu rotiţe una dinţată, care să îmi pună în mişcare latura sensibilă. Iar acest lucru m-a făcut să văd toate lucrurile care le trec pe sub nas, fără să le miroasă, ăstora care o ard cu chitara în mână pe sub balcoane, cântând despre textura mâinilor întinse în razele soarelui primăvăratic Asta pentru că, culmea, latura asta sensibilă este atât de egoistă, încât le acaparează pe toate şi le dresează după chipul şi asemănarea ei, transformându-l pe posesorul laturilor într-un idiot.
Încă de mic am văzut oamenii cu bune şi cu rele, cu rahat şi cu spirit, cu iubire şi ură. Am conştientizat în ce societate trăiesc, de cine trebuie să mă feresc şi ce măsuri de precauţie să îmi iau, ca să nu mi-o iau. Poate d’asta nu vedeţi aici, pe Mariciu.ro, articole în care să mă plâng că am fost tratat nu ştiu cum de poliţişti sau de curieri. M-am adaptat. Am văzut şi gesturi frumoase, am văzut oameni fericiţi, oameni care visează la fericire şi oameni care profită de visători.
Poate că sunt binecuvântat să pot să gust din toate în această viaţă pentru că vin dintr-o familie a extremelor, care mi-a oferit lecţiile dure ale indiferenţei şi a indiscreţiei, ca o piatră rece a unui râu de munte luată în plină figură sau ca un calorifer încins cu zece elemenţi scăpat pe laba piciorului. Iar acest lucru m-a provocat să mă autoeduc şi să îmi dezvolt în mine un partener de discuţii, să analizez totul de zece ori înainte să fac o mişcare şi să ţin private lucrurile care chiar contează. Astfel, să îmi deschid mai multe porţi, care le sunt închise celor care aleargă mereu doar într-o direcţie şi sunt controlaţi doar de o latură.
Toate cele menţionate mai sus mă fac să le râd în nas celor care sar din citate motivaţionale în poveşti despre oameni de o sensibilitate ştiinţifico-fantastică în postările de pe blog sau de pe Facebook. Este normal să iubeşti, este normal să ţii la oamenii din jurul tău, să le asculţi povestea, să îi faci să râdă, dar, ca şi consumul de alcool, cafea şi ţigări, nu este sănătos să îţi concentrezi toată viaţa în jurul acestei acţiuni.
Scuzaţi-mi bomba calorică din această frază, dar viaţa este ca o shaorma… cu de toate. Sau ca să fiu mai gentil, viaţa este ca un bâlci: avem şi vata aia de zahăr pe băţ, avem şi caruselul ăla cu rotiţe ruginite (din care ţipi din toţi plămânii, de fericire şi spaimă), avem până şi manele dintr-o Dacie 1310 şi mici din carne de cal, muştar diluat cu apă şi căţeluşi pe baterii.
Cine aberează şi trâmbiţează că oamenii nu mai iubesc, nu mai ştiu ce e ăla spirit şi că se concentrează doar pe fizic, fie trăieşte într-o bulă tristă, fie targetează alţi trişti care caută cu disperare, pe tot Internetul, un blog despre dragoste şi suferinţă căruia să îi dea like.
Bă, trăim un bâlci normal. Avem apă caldă, avem energia de a iubi, avem Internet să dăm check-in la terasă (sau la teatru, când o ardem speciali), avem energia de a urî, avem… avem.. avem. Hai la bere, în pana corbului bătrân!
sursă foto
4 comentarii Adaugă comentariu
Tot ce ai spus tu în acest articol se poate rezuma în două fraze.Dar ți le voi spune când ne vom revedea :))
Radu, aştept cu interes. :D
Avem. Putem ba sa facem multe, da preferam sa stam asezati in fotoliu mancand shaorma, band bere si fumand ca ultimii oameni. Ma rog, nu toti, ci majoritatea.
Dar da bre, avem. Si eu sunt unul din aia care POT. Da frate, pot, pentru ca vreau, pentru ca am ce. O sa veda ochiul vostru in viitorul apropiat. Asteptati voi o tzara sa faca nenea inca un semestru de scoala si sa vedeti ce iese in Romanica asta.
Va urma! :)
:)) Bine, Piedoneee!