Nu prea îmi place ideea ca acum, la tinerețe, să stau blocat într-un loc.
Chiar mă urăsc că nu pot să fac în fiecare weekend câte o escapadă într-un loc nou din țară/ lume/ galaxie.
De multe ori mă gândesc cum ar fi să îmi iau un rucsac în spate, persoana dragă de mâna și să iau la pas America de Sud, chiar dacă riscul să fiu răpit, tranșat și apoi vândut pe bucăți este la fel de mare precum cel de accidente pe ploaie.
Mă uit cu o super-admirație și hiper-invidie la Brăduț, care se plimbă prin lume cum mă plimb eu prin casă când mă plictisesc: eu arunc un ochi în frigider – el aruncă doi în Venzuela, eu mă duc să fac un duș – el înoată la baza unei cascade în Thailanda, eu pornesc televizorul pe National Geographic și văd un documetar despre Asia – el e acolo și îl vede pe viu. Omul a știu ce a vrut și a tras incredibil de tare să ajungă să facă asta. Bravo lui!
Îmi place să cred despre mine că sunt în stare să mă rup la un moment dat, în viitor, din mulțimea de oameni care de luni până vineri trage nouă ore pe zi într-o întreprindere iar weekend-ul și-l petrece făcând curat în casa la care se chinuie să-i plătească ratele. Singurele ieșiri fiind clasica Mamaia în concediul de vară sau o Turcia făcută în regim de cantonament cu autocarul.
Chiar am dat zilele trecute peste reclama asta și mă visam în locul protagoniștilor cu “rufe murdare”:
4 comentarii Adaugă comentariu
Sa stii ca depresia la locul de munca intra pe asigurarile de sanatate. Fa o vizita la medicul de familie si ia-ti o trimitere…
:p
@Răzvan: :))) Să știi că eu chiar mă consider unul dintre norocoșii care fac la job ceea ce le place. Eu vorbeam, în general, de viață și de așteptările pe care le am. Repet, cu job-ul, slavă Domnului, sunt chiar super ok! :D
Eu te inteleg perfect si am acelasi vis ambitios .. Rucsacul in spate, persoana draga alturi si merg in lumea larga si vazut tot ce se poate :)